Arhiva cineamatorilor

       Spațiul arhivei este mai mult decât un spațiu de depozitare. Ne putem îndepărta de prezent și din acest punct să îl comparăm cu utopiile trecutului. Arhivele pot circula din nou, pot crea noi legături care să le anime, pot deveni locuri comune ale producției culturale. Cum putem citi, activa și interveni asupra moștenirii culturale lăsată de miile de cineaști amatori care au activat timp de 60 de ani pe întreg teritoriul țării? Printr-o solidă infrastructură instituțională, cinecluburile din perioada socialistă au oferit ocazia oricărui interesat, indiferent de statut social, pregătire profesională, vârstă sau etnie de a se exprima artistic, de a deveni un producător de sensuri culturale. Cineamatorii au fost muncitori în fabrici, ingineri, arhitecți, profesori, studenți, doctori, șoferi, indivizi care au jucat roluri multiple și versatile în sânul unei comunități care împărtășea valori comune, a căror numitor comun și capital simbolic a fost entuziasmul.

Legătura dintre filmele de amatori și microistorie este evidentă: în afară de valoarea adăugată a memoriei personale, filmele de amatori oferă o imagine vie a lumii sociale și culturale de care aparțin, arătând într-o manieră imediată scenariile, viața cotidiană, ritualurile și evenimentele care se intersectează cu istoriile instituționalizate. Filmul de amator oferă un punct de acces vital în trecerea de la o istorie oficială spre alte practici ale memoriei populare și o concretizare a acestei memorii în artefacte care pot fi revizitate, recontextualizate și reanimate într-un cadru de lucru interdisciplinar.

Poziția amatorului în cinematografia românească este un subiect neexplorat, neteoretizat, însă absolut necesar pentru a înțelege un tip de gândire integrată într-o practică socio-culturală specifică vremii. Este vorba de angajarea într-o dezbatere în jurul unei paradigme alterate în raport cu cinematografia profesionistă, într-o cercetare mai amănunțită a tehnicilor și dispozitivelor care definesc cadrul istoriografic și epistemologic al funcționării acestor cinecluburi, a naturii discursive și contestatare pe care modelul cineamatorului îl impune. Transpunerea și circulația în domeniul public al acestor materialelor filmice invită la o multitudine de practici de analiză în intimitatea acestor acțiuni colaborative și comunitare.

La o cercetare sumară a rămășițelor acestei vaste mișcări de cineamatorism observăm cum o întreagă clasă a populației împreună cu modurile sale sofisticate de producție și distribuție și-au pierdut stringența, relevanța culturală și au fost măturate printr-o singură schimbare istorică. Spațiul amatorului, a cine-entuziastului are potențialul de a reprezenta și recrea trecutul folosind perspectiva de jos în sus a martorului ocular, de a genera interes către o gamă largă de experiențe invizible în momentul de față și a aduce la lumină mărturii, realizări şi drumuri de viaţă pe cale de dispariţie.